George SIMION transmite un mesaj de la ȚEBEA: Trei duminici la rând, mergeți la vot: 24 noiembrie, 1 decembrie, 8 decembrie

Publicat: 08/09/2024, 11:27

Liderul AUR, George Simion, participă la manifestările dedicate împlinirii celor 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, la Țebea. Cu acest prilej, acesta a lansat altă chemare românilor, să participe la alegerile care vor avea loc la sfârșitul acestui an.

Candidatul AUR la președinția României, George Simion, împreună cu membri de partid au urcat pe dealul de la Țebea pentru a-l omagia pe cel cunoscut în istorie drept Crăișorul Munților. Istoria consemnează despre Avram Iancu că, după ce satele din Munții Apuseni au fost atacate, Avram Iancu a intervenit și a reușit ca din toamna anului 1848, până în anul 1849, să facă din ținutul Munților Apuseni o „Țară Românească”.

A organizat o rezistență împotriva atacurilor maghiare, însă după intervenția trupelor austriece și țariste a fost nevoit să cedeze. Dezamăgit, s-a retras în liniștea munților ca un rătăcitor prin lume. Și-a găsit obștescul sfârșit la Baia de Criș. A fost înmormântat cu funeralii naționale la 13 septembrie 1872 în Panteonul Moților de la Țebea, lângă „Gorunul lui Horea”.

Vă salutăm de la Serbările Naționale Avram Iancu de la Țebea, 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților, împreună, uniți! Noi suntem AUR. În fiecare an, suntem prezenți în număr mare la Țebea, să fiți alături de noi, pentru a retrezi spiritul național, pentru a retrezi mândria de a fi român, pentru a lupta pentru independență și pentru bogăția românilor. Suntem o țară bogată cu populație sărăcită. Avram Iancu a pus pumnul în fața furtunii pentru a opri jaful național și pentru moții lui, și pentru românii lui. Este timpul și noi să facem același lucru. Trei duminici la rând, mergeți la vot: 24 noiembrie, 1 decembrie, 8 decembrie, ca să facem dreptate pentru România și să îndeplinim testamentul lui Avram Iancu!

Avram Iancu a devenit în un simbol puternic al libertății naționale, iar pe 17 noiembrie 2016 a fost declarat oficial drept Erou al Națiunii Române. Parlamentul României a adoptat Legea nr. 223 din 2023 prin care se instituie anul 2024 ca „Anul Avram Iancu”, pentru aniversarea a 200 de ani de la naşterea revoluţionarului Avram Iancu.

CITEȘTE ȘI:

George SIMION trece la fapte. Prezidențiabilul construiește o casă în 12 zile, pentru o familie amărâtă

George Simion, candidat la prezidențiale, ne prezintă cum se construiește o casă de 60 mp în 12 zile

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sfânta Maria Mică 2024 - tradiții și obiceiuri. Ce nu e bine să faci astăzi
'Un JEG de om'! Scandal MONSTRU cu Cătălina Ponor, Ana Bărbosu şi o angajată TVR
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată...
Cât este de adevărat mitul refolosirii mâncării la „all inclusive”. Dezvăluirile a doi bucătari cunoscuți...
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la...
VIDEO Cum se rezolvă problema de matematică de clasa a IV-a care îi încuie pe...
Au crezut că nu le vede nimeni dar… 50 de vedete sexy cu mâna în...
Un bărbat doarme doar 30 de minute pe noapte, de 12 ani! Cum arată o...
Zona din România unde s-au înregistrat -0,4 grade Celsius în această dimineaţă. Record de temperatură...
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a...
Vești proaste pentru unii pensionari din România! Motivul pentru care aceștia riscă să nu primească...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ești obligat să semnalizezi stânga în sensul giratoriu? Care e regula de semnalizare
Ian McKellen, din „Stăpânul Inelelor”, despre întâlnirea cu Elisabeta a II-a: Nepoliticoasă
Patru NUTRIENȚI cheie lipsesc din dietele a peste 60% dintre oameni
Accident rutier! În ce stare este acum Mircea Badea. Anunţul lui Carmen Brumă
Pregătirea borcanelor pentru zacuscă. Cum să eviți fermentarea
O femeie a vrut să meargă în camera fetiței sale, însă a încremenit de spaimă...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre discriminările de care a avut parte din copilărie. Cum le-a...
Mesajul de la RO-Alert care i-a dat fiori unui român din București: “Adăpostiți-va in beciuri,...
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Motivul pentru care inima oamenilor este unică printre mamifere